Acasă Tradiţii de Crăciunul sârbesc: ,,cesnica” trebuie să fie pe fiecare masă

Tradiţii de Crăciunul sârbesc: ,,cesnica” trebuie să fie pe fiecare masă

Credincioşii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc astăzi Crăciunul, iar printre tradiţiile comunităţii sârbe din Banat cu această ocazie este şi cea de pregătire a tradiţionalei pâini numită “cesnica”.

Astăzi, de Ziua Naşterii Lui Iisus Hristos, sârbii bănăţeni trebuie să respecte câteva tradiţii transmise din moşi-strămoşi. În primul rând gospodarii trebuie să împrăştie peste câmp sau în grădini cenuşa butucului ars în seara de Ajun în curtea bisericii, pentru ca acestea să fie mănoase, după care vor participa la Sfânta Liturghie a Naşterii Domnului. Credincioşii merg la biserică ducând cu ei bucate gătite din fiecare fel de mâncare, pentru a fi sfinţite de preot. După Sfânta Liturghie, participanţii vor primi câte un pachet cu dulciuri şi o ramură de stejar legată cu fundiţe, care, potrivit tradiţiei, le va da sănătate şi putere până la Crăciunul viitor.

De pe mesele sârbilor nu vor lipsi la prânz bucatele tradiţionale, cum sunt şunca fiartă, cârnăciorii, plăcintele cu dovleac, nucă şi mac. Tradiţia spune însă că este obligatoriu ca pe masa fiecărui credincios să nu lipsească tradiţionala ,,cesnica”, o pâine în care se ascunde o monedă. Cel care găseşte banul se spune că va avea noroc şi fericire tot anul.

Credincioşii se salută în această zi spunând ,,Hristos se rodi!”, iar ceilalţi răspund ,,Za istina se rodi!”.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

EVALUARE NAȚIONALĂ pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Precizările ministrului Educației despre organizarea testărilor

Temperaturile cresc din nou săptămâna viitoare, însă va fi frig noaptea și dimineața.Luni va fi ușor mai frig, dar apoi valorile maxime cresc.Spre...

Gheorghiță: Listele de așteptare pentru etapa a treia se deschid în 15 martie. Vaccinarea, cel mai probabil în aprilie

Temperaturile cresc din nou săptămâna viitoare, însă va fi frig noaptea și dimineața.Luni va fi ușor mai frig, dar apoi valorile maxime cresc.Spre...

“Înțepături” colegiale în PNL Alba. Primarul Nistor îi reproșează voalat deputatului Roman lipsa amendamentelor pentru Sebeș

Temperaturile cresc din nou săptămâna viitoare, însă va fi frig noaptea și dimineața.Luni va fi ușor mai frig, dar apoi valorile maxime cresc.Spre...

ADMITERE la școli MApN 2021: 5 martie, termen limită pentru înscrieri la colegiile militare. Condiții pentru candidați

Temperaturile cresc din nou săptămâna viitoare, însă va fi frig noaptea și dimineața.Luni va fi ușor mai frig, dar apoi valorile maxime cresc.Spre...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: