Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Traian Dorz - Sub semnul credinței

Traian Dorz – Sub semnul credinței

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a avut deosebita onoare de a fi organizatoarea manifestării spiritual-culturale dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Traian DORZ, personalitate de prim rang a spiritualității creștin-ortodoxe din România. Manifestarea s-a desfășurat în ziua de 18 decembrie 2014, la Salle d’Or din incinta Deva Mall.  

Traian Dorz s-a născut la 25 decembrie 1914 în comuna Mizieș din județul Bihor, într-o familie de țărani înstăriți, de confesiune ortodoxă. Din cea mai fragedă tinerețe, la 15 ani, sub puternica impresie a scrierilor preotului Iosif Trifa din Sibiu, întemeietorul mișcării religioase „Oastea Domnului”, s-a apropiat definitiv de Dumnezeu și de această mișcare. A devenit colaborator al părintelui Trifa și a început să publice versuri religioase la gazeta sibiană „Isus Biruitorul”. La 21 de ani, în 1935, i se tipărește primul volum de poezii, „La Golgota”, urmat la doi ani de volumul „Pe drumul crucii”. Publicațiile editate de „Oastea Domnului” sunt interzise de Mitropolia Sibiului, iar după moartea părintelui Trifa, în 1938, Traian Dorz este obligat să părăsească Sibiul. Va scoate la Oradea gazeta „Ogorul Domnului”, apoi gazeta „Viața creștină”, la Cluj. După izbucnirea războiului, împreună cu prietenul și colaboratorul său, Ioan Marini, scot revista „Familia creștină”.

A cunoscut și suferințele vieții de pe front, iar după instaurarea comunismului a avut parte, ca adept și militant al „Oastei Domnului”, de persecuții, umilințe, privațiuni și ani grei de închisoare la Oradea, Gherla, București, Caransebeș, Satu Mare. A fost condamnat la 16 ani de muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea totală a averii. În toți acești ani, nu a încetat să scrie poezii inspirate din profunda credință în Dumnezeu, în Iisus Hristos și Fecioara Maria, poezii pe care le-a memorat și pe care, după ieșirea din închisoare, le-a așternut pe hârtie sau le-a rostit în fața benzii de magnetofon. Scrierile, poeziile sale s-au răspândit, în ciuda faptului că „Oastea Domnului” era interzisă de autorități. În ultimii ani ai vieții a avut o intensă activitate misionară, a organizat sărbători literare și a atras numeroși tineri spre „Oastea Domnului” și valorile creștine promovate de această mișcare. Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la Hunedoara, unde a trăit auster, dar cu o mare putere de muncă, de creație a unor poezii religioase ce au atras aprecierea a sute de credincioși.

Manifestarea dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Traian Dorz a beneficiat de prezența unor personalități ecleziastice și culturale care au susținut un program ce a cuprins comunicări, recitaluri de cântece și versuri. Aceste momente au fost prezentate de cântărețul Costel Busuioc, Părintele Gheorghe Gogan, poeta Nuți Dragomir, Conf. Univ. Dr. Maricel D. Popa, cântăreața Alisa Toma, exegetul operei lui Traian Dorz, Ille Ionatan și editorul Nelu Beg.

Acești oaspeți deosebiți au ținut să fie prezenți la Deva pentru a comemora personalitatea de la a cărei naștere, în ziua de Crăciun, se împlinesc o sută de ani. Poate că nu este o simplă întâmplare, o coincidență, nașterea lui Traian Dorz în această zi cu semnificații profunde pentru fiecare creștin. A fost o zi aleasă, o zi sfântă, o zi prevestitoare a unui destin remarcabil pentru Traian Dorz, cel care a trăit o viață întreagă cu iubirea lui Dumnezeu în suflet, cu dragostea și devoțiunea pentru Isus Hristos și Sfânta Fecioară Maria.

Grație comunicărilor susținute, cei prezenți au avut prilejul să cunoască mai bine viața și creația lui Traian Dorz, au aflat detaliile unui destin unic, a unui destin clădit numai pe credință, pe încredere, pe iubire adâncă față de Dumnezeu și față de semenii noștri.

Această întâlnire ne-a făcut mai bogați spiritual, ne-a înălțat, ne-a apropiat unii de alții, dar în primul rând ne-a apropiat de Dumnezeu, în zilele ce au precedat sărbătoarea Crăciunului.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Gardul electric: CE trebuie să știi înainte să cumperi unul?

Poate că și tu ai auzit tot mai mult despre gardurile electrice în ultima vreme. Într-adevăr, de câțiva ani, acestea au devenit...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: