Acasă SOCIAL Tramvai scăpat de sub control la Timişoara după ce vatmanul a leşinat

Tramvai scăpat de sub control la Timişoara după ce vatmanul a leşinat

Un tramvai care circula pe linia 4 din Timişoara a scăpat de sub control, vineri după-amiaza, după ce vatmanul aflat la comenzi a leşinat, controlul garniturii fiind preluat de un controlor al regiei de transport care se afla întâmplător în vagon.

Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome de Transport Timişoara, incidentul a avut loc pe strada Ştefan cel Mare din municipiu, după ce vatmanul unui tramvai care circula pe linia 4 a leşinat. Conform sursei citate, în acel moment, în vagon se aflau mai mulţi pasageri, dar şi un controlor RATT, care a preluat imediat controlul comenzilor şi a reuşit să ducă tramvaiul câteva zeci de metri, oprindu-l în siguranţă.

La faţa locului a fost solicitată de urgenţă intervenţia unei ambulanţe, care l-a preluat pe vatman şi l-a transportat la spital.

De asemenea, la locul incidentului au ajuns reprezentanţi ai RATT, Poliţiei şi Inspectoratului Teritorial de Muncă, care au început o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului.

sursa: mediafax

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: