AcasăSĂNĂTATETrei noi centre de vaccinare în județul Hunedoara pentru imunizarea cu Pfizer

Trei noi centre de vaccinare în județul Hunedoara pentru imunizarea cu Pfizer

[ad_1]

Trei noi centre de vaccinare anti- COVID-19 se vor deschide luni în județul Hunedoara în oraşele Haţeg, Lupeni şi Petrila.

În aceste centre vor fi vaccinate cu Pfizer persoanele peste 65 de ani, cele cu boli cronice şi cele cu dizabilităţi.

Centrul de vaccinare din Haţeg va fi amenajat în sala de sport comunitară, cel de la Lupeni va funcționa în Palatul Cultural Minerul, iar cel din Petrila, la Casa de cultură.

Fiecare centru de vaccinare va avea alocat un flux de vaccinare cu 60 de persoane pe zi.  

“Programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă, 27 februarie, şi se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani şi persoanele cu dizabilităţi”, a anunțat vineri DSP Hunedoara.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc