AcasăSTIRIHUNEDOARATrei zile de distracţie la Deva. Începe Festivalul Virşlilor

Trei zile de distracţie la Deva. Începe Festivalul Virşlilor

De astăzi, 7 iunie, şi până duminică hunedorenii sunt aşteptaţi să participe la prima ediţie desfăşurată în municipiul Deva a Festivalului Virşlilor, eveniment inedit, dar care are un scop foarte clar: promovarea unui produs autentic hunedorean.

Organizat de către Primăria Municipiului Deva în parteneriat cu Centrul European pentru Dezvoltare Rurală, SC Toc International şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, evenimentul îşi propune să atragă atenţia asupra unui produs tradiţional hunedorean. Pe parcursul celor trei zile, în Piaţa Unirii, din faţa primăriei devene, vor avea loc mai multe spectacole susţinute de artişti şi trupe locale, iar sâmbătă, de la ora 21.30, evenimentul va culmina cu spectacolul lui  Mihai Mărgineanu.

Semimaratonul Virşlilor

În cursul zilei de sâmbătă se va desfăşura şi un Semimaraton al virşlilor. Concurenţii vor lua startul din municipiul Hunedoara, din zona Castelului Corvinilor. Sosirea va avea loc la Deva, pe stadionul Cetate. Legătura dintre alergare şi virşli constă în faptul că amândouă sunt potrivit de iuţi încât să te facă să te simţi bine. În plus, este ocazia ideală de a vedea iubitorii de diete prin înfometare, desfăşurate în fotoliu, că – dacă se face suficientă mişcare – se poate mânca orice, fără griji. Chiar şi virşli cu bere.

Semimaratonul Virşlilor este o cursă sportivă pe şosea, destinată sportivilor amatori şi are lungimea de 21,095 km. Traseul este între oraşele Hunedoara şi Deva, în proporţie de 80% pe asfalt şi 20% pe macadam, cu o diferenţă de nivel pozitivă însumată de 167 metri si negativa insumata de 237 metri.

virsli2Două zone, un singur produs apreciat în toată ţara

Virşli se produc în mod tradiţional în două zone distincte ale judeţului Hunedoara: zona Brad şi zona Sălaşu de Sus. Reţetele de virşli din cele două zone diferă destul de mult şi deci şi gustul acestora. Cârnăciorii cunoscuţi sub această denumire se produc dintr-un amestec de carne de oaie şi capră în diferite proporţii şi cu diferite condimente. Tot dichisul lor constă în afumat, putând fi consumaţi ulterior cruzi, opăriţi sau pe grătar. În mod tradiţional, carnea se spală bine în apa rece de la fântână, apoi se toacă cu satârul şi se pun la beci 2-3 zile. Se adaugă sare, piper, usturoi tocat mărunt şi boia de ardei iute.

Pentru a aprecia care dintre reţete este mai bună, devenii au posibilitatea ca, pe parcursul celor trei zile, să deguste din fiecare, la evenimentul de la acest final de săptămână anunţîndu-şi participarea toţi producătorii mai renumiţi de virşli de pe teritoriul judeţului Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc