Acasă EVENIMENT Trei zile de invenții și inovații la Timișoara

Trei zile de invenții și inovații la Timișoara

Timișorenii sunt așteptați să participe la prima ediție a Salonului Internaţional de Invenţii şi Inovaţii „Traian Vuia” care se desfăşoară în perioada 11-13 iunie la Casa Tineretului.

Capitala Banatului se alături, începând de astăzi, marilor orașe care sprijină inventica prin organizarea unui salon propriu unde inventatorii să își poată prezenta creațiile. Nu mai puțin de 150 de invenții și inovații sunt înscrie în competiția bănățeană, iar juriul va avea o misiune grea, trebuind să puncteze mai multe aspecte precum elementele de noutate, aplicabilitatea în practică, avantaje, preț, impact social, economic și asupra mediului pentru fiecare lucrare expusă. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 13 iunie, la ora 19, când vor fi oferite o serie de cupe, premii speciale, premii de excelență și, nu în ultimul rând, marele premiu al Salonului.

Printre participanții la Salon este și inginerul devean Corneliu Birtok-Băneasă, multiplu premiat național și internațional pentru invențiile sale. Cea mai recentă invenție a deveanului este un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate alimenta selectiv cu lichid de parbriz orice tip de autovehicul, unul dintre principalele beneficii ale invenției fiind eliminarea clasicelor bidoane de plastic în care era stocat agentul de curățare. Denumită Good Fill, invenția se poate aplica în toate stațiile de carburanți, service-uri auto, parcări sau refugii de pe autostradă și permite umplerea controlată a rezervorului de lichid de parbriz cu soluția de curățare pe care o dorește utilizatorul.

Birtok-Băneasă este și cel care a inventat un filtru de aer ce permite reducerea consumului de carburanți la autovehicule, unul dintre dispozitivele denumite „filtru supraaspirant inversat” fiind aplicat pe mai multe ambulanțe ale SMURD-Salvital Hunedoara.

Prin acest eveniment, societatea Inventatorilor din Banat dorește să promoveze proiectele de inovare și inventică utile revitalizării economiei românești și să ajute la înființarea de noi locuri de muncă. Printre obiectivele filialei se numără și găsirea și promovarea tinerilor talentați cu idei inovative și de inventică, înființarea unor centre de creație în care tinerii de la cele mai fragede vârste să-și dezvolte abilitatea de realizare a unor proiecte inovative și de inventică, atragerea fondurilor europene și crearea și dezvoltarea unor legături funcționale între inventatorii și investitorii din țara și din afara granițelor.

Membrii Societății Inventatorilor din Banat speră să sensibilizeze oamenii din politică și administrație, pentru a da mai multă importanță gândirii creatoare românești, care trebuie să fie motorul unei economii moderne. Aceștia vor să facă posibilă recunoașterea pe plan internațional a unor mărci și invenții românești.

Salonul va fi deschis în perioada 11 – 13 iunie, între orele 9 – 18, iar intrarea este liberă.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: