Acasă STIRI CARAS-SEVERIN UCMR iese din insolvenţă

UCMR iese din insolvenţă

Statul ar putea să redevină acţionar majoritar la UCMR, prin transformarea datoriilor societăţii în acţiuni care vor trece în proprietatea  Ministerului de Finanţe. Declaraţiile au fost făcute de către vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, el declarând totodată că UCMR va fi parte a unui holding în care va fi integrată şi compania Hidroelectrica Serv.

Sorin Frunzăverde a declarat că, în cel mult o săptămână, datoriile Uzinei Constructoare de Mașini din Reșița se vor transforma în acțiuni ale statului român. Se pare că aceasta este soluţia agreată de toţi actorii implicaţi, iar Ministerul Energiei va înainta memorandumul pentru a pune în practică soluţia respectivă în cadrul ședinței de Guvern din această săptămână.  

S-ar putea să intre în ședința de Guvern de săptămâna aceasta un memorandum prin care se transformă datoriile UCMR în acțiuni ale statului român, ale Ministerului de Finanțe, practic. Cu alte cuvinte, datoria istorică se convertește în acțiuni ale statului, devenind astfel principalul acționar, într-un holding, din câte știu, cu Hidroelectrica Serv, dar păstrându-și identitatea de UCMR. Această discuție are loc de la momentul reactivării datoriilor istorice. Și Hidroelectrica, și UCMR ies din insolvență. Este o soluție și legitimă, și tehnic valoroasă, pentru că UCMR a construit toate aceste amenajări hidroenergetice din România. E clar că este nevoie de expertiza UCMR în exploatarea acestor capacități. Categoric, va salva pe termen lung locurile de muncă ale oamenilor, pentru că vor avea loc și comenzi. Ei vor face ceea ce fac și acum. Fără să fie datori, se vor ocupa de întreținerea acestui sistem energetic național”, a declarat Sorin Frunzăverde.

Prin acest demers, UCM va ieşi din insolvenţă, decizia urmând să salveze cele aproximativ 1700 de locuri de muncă.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cât trebuie, de fapt, să stea un laptop la încărcat? Care sunt recomandările experților?

După ce ai achiziționat un laptop sau o baterie nouă pentru cel vechi, specialiștii recomandă încărcarea pentru cel puțin 24 de ore....

Ești o persoană rușinoasă? Iată CUM treci peste timiditate și prejudecăți!

Deși persoanele timide tind să nu creeze mai niciodată probleme sau neplăceri celor din jur, multe dintre ele și-ar dori să scape...

Sfaturi utile pentru femei – 4 mici investiții pentru a te simți bine în pielea ta!

De multe ori, doamnele și domnișoarele simt nevoia de noi achiziții care să contribuie major la crearea unui sentiment plăcut. Încrederea în...

Cum să reduci cheltuielile pe care le ai cu mașina – Trucurile pe care merită să le încerci!

A întreține o mașină nu este ușor, dar nici ieftin. Pe lângă carburant, există o mulțime de lucruri care te fac să...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: