AcasăSĂNĂTATEA TAUn copil român cu autism va beneficia, în premieră, de terapie cu...

Un copil român cu autism va beneficia, în premieră, de terapie cu propriile celule stem

Un copil din România, diagnosticat cu tulburări de spectru autist, urmează să fie tratat cu propriile celule stem recoltate din sângele cordonului ombilical, terapia urmând a avea loc la Duke University Medical Center (SUA), unul dintre centrele internaţionale cu experienţă în transplant şi în medicina regenerativă.

„Pentru prima dată, un copil din România, diagnosticat cu tulburări de spectru autist, urmează să fie tratat cu propriile celule stem din sângele cordonului ombilical. Terapia va avea loc la Duke University Medical Center (SUA), unul dintre cele mai cunoscute centre la nivel internaţional, cu experienţă de zeci de ani în transplant şi în medicina regenerativă”, se arată într-un comunicat al Reţelei medicale ”Regina Maria”.

Potrivit sursei citate, proba a fost stocată timp de patru ani la Regina Maria – Banca Centrală de Celule Stem.

„Familia şi-a dorit foarte mult să facă parte din acest program, iar în 2017 a luat decizia de a realiza terapia autologă (sau terapie cu celule proprii) la acest centru medical renumit pentru premierele medicale şi succesul înregistrat pe parcursul a zeci de ani. Tot în 2017 au început demersurile realizate alături de Banca Centrală de Celule Stem pentru parcurgerea tuturor etapelor dintr-un proces complex, din care trimiterea probei era doar vârful aisbergului. Trimiterea probei este ultimul pas dintr-un proces ce vizează nu doar selecţia foarte riguroasă a candidaţilor eligibili pentru tratament, ci şi a unităţilor de celule stem care se califică pentru astfel de terapii celulare”, afirmă directorul Băncii Centrale de Celule Stem, dr. Tudor Panu.

Conform sursei citate, Banca Centrală de Celule Stem a început prin a trimite documentaţia legată de parametrii de calitate ai unităţii de sânge din cordonul ombilical, iar, în urma analizei, Duke University Medical Center a acceptat ca băieţelul să intre în procesul de selecţie pentru terapie.

„A urmat un proces complex: confirmarea compatibilităţii dintre unitatea stocată şi copil (teste HLA), evaluarea stării de sănătate a copilului (chestionar medical complex, istoric medical, rezultate ale evaluărilor anterioare, teste genetice, teste sanguine, interviuri video şi fotografii ale băieţelului). Copilul a fost acceptat pentru a fi tratat în cadrul studiului clinic aprobat de către FDA (Food and Drug Administration, autoritate competentă în SUA) ‘Expanded Access Protocol – Umbilical Cord Blood Infusions for Children With Brain Injuries’. În acest studiu pot participa copii care au afecţiuni neurologice şi au disponibilă o unitate de celule stem din propriul sânge de cordon ombilical sau de la un frate compatibil”, se mai arată în comunicat.

Transportul probei, în condiţii optime, către centrul medical a fost realizat la începutul lunii martie 2018.

Terapia cu celule stem va fi realizată peste aproximativ două luni de către o echipă cu experienţă vastă atât în medicina regenerativă, cât şi în transplant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc