AcasăSTIRIHUNEDOARAUn dinozaur pitic se va întoarce în Țara Hațegului, după 70 de...

Un dinozaur pitic se va întoarce în Țara Hațegului, după 70 de milioane de ani

Un exemplar de dinozaur pitic (Magyarosaurus dacus) se va întoarce în această vară „pe locurile natale” din Bazinul Hațegului, după 70 de milioane de ani, informează site-ul Universității din București.

Magyarosaurus dacus este realizat în mărime naturală, cu o remarcabilă atenție pentru detaliile științifice, de sculptorul canadian Brian Cooley.

[quote_box_center]Mulțumită unei colaborări internaționale între specialiști în paleontologie, geologie și artă, un exemplar de Magyarosaurus dacus va pleca la drum într-o călătorie plină de aventuri care pornește din Calgary, Canada, și va străbate geoparcuri și locuri celebre din Europa și România. Călătoria se va finaliza în această vară, în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului. Acesta este doar începutul unui proiect ambițios al Geoparcului: realizarea Muzeului Dinozaurilor din Transilvania’, a declarat Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului al Universității din București, potrivit sursei citate.[/quote_box_center]

Dinozaurul va fi însoțit în călătoria sa de o echipă de filmare profesionistă din Canada, care va realiza un film documentar despre acest eveniment și va contribui la promovarea României și a Țării Hațegului în întreaga lume.

Întoarcerea dinozaurilor în Țara Hațegului, într-un viitor Muzeu al Dinozaurilor din Transilvania, se numără printre proiectele Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului și a fost inițiat de dr. Antoneta Seghedi, membru fondator al Asociației GeoDiversitate. Proiectul este susținut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină (GeoEcoMar), Universitatea din București și Asociația Geomedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc