Acasă Claudiu Năsui Ungaria consideră că România este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici...

Ungaria consideră că România este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai săi

[ad_1]

Ungaria consideră că România este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai săi şi are interesul consolidării cooperării dintre cele două state, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, vineri, la deschiderea forumului de afaceri româno-maghiar de la Budapesta.

La evenimentul comun româno-maghiar de la Budapesta au participat reprezentanți ai 80 de companii maghiare şi 66 de companii româneşti.

Péter Szijjártó a subliniat că politicile economice ungare se bazează pe cote de impozitare scăzute, iar companiile de aici plătesc cel mai mic impozit pe profit, iar din punctul de vedere al investitorilor, impozitul pe venit este considerat, d asemenea, ca fiind unul competitiv.

Strategia guvernamentală de gestionare a crizelor se axează tot pe acest lucru, resursele fiind canalizate către investiţii, şi nu pe ajutoare sociale. Datorită acestui fapt, Ungaria a reuşit să gestioneze cu brio şomajul în masă, a spus ministrul.

1434 de companii au primit sprijin de la stat, iar în schimb, acestea s-au angajat să efectueze investiţii în valoare totală de 1676 de miliarde de forinţi (4,66 miliarde euro) şi să salveze 270.000 de locuri de muncă. Printre beneficiari s-au regăsit şi patru companii cu capital românesc, care au primit sprijin guvernamental în valoare totală de 2,7 milioane de euro, a explicat Péter Szijjártó.

Guvernul Ungariei încurajează şi investiţiile în România ale companiilor maghiare, iar Eximbank sprijină cooperările dintre societăţile române şi maghiare cu o linie de credit de 440 de milioane de euro. În baza datelor primite, companiile din Ungaria consideră că România reprezintă una dintre cele mai promiţătoare locuri în care să investeşti.

”Comerţul liber este unul dintre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat umanităţii. Prin el, putem să beneficiem cu toţii de avantajele comparative ale fiecăruia. Adică să ne sporim cu toţii bogăţia. Să beneficiem de pieţe mai mari şi de oportunităţi mai multe, de economii de scară, şi, mai ales, de specializarea muncii, care sporeşte productivitatea tuturor. Ce efect au lucrurile astea asupra noastră? Ne permit să avem o gamă mai largă de bunuri şi servicii la dispoziţie, la preţuri mai bune şi cu inovaţie mai multă. Aceste lucruri sunt dovedit posibile numai în capitalism”, a declarat Claudiu Năsui.

”De multe ori, luăm Uniunea Europeană şi liberul schimb pe care aceasta îl are în interiorul uniunii ca pe un dat. Ar trebui să-l apreciem mai mult, să-l consolidăm şi chiar să-l extindem”, a mai spus ministrul român al Economiei.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum să trimiți un colet în siguranță? TOP 3 sfaturi utile

Multe dintre afacerile din ziua de astăzi oferă produse. Fie că vorbim despre un restaurant, un magazin de îmbrăcăminte sau încălțăminte, decorațiuni...

O asigurare pe care e bine să o ai dacă ești proprietarul unei case

A avea o casă presupune o mare responsabilitate pentru proprietar. Acesta trebuie să o îngrijească permanet, să se asigure că are o...

Daruri premium de avut în vedere în cazul în care botezi un copil

Să botezi un copil este o binecuvântare și cel mai frumos gest pe care-l poți face pe Pământ. Cu toate acestea, trebuie...

Vrei să te muți în București? 5 lucruri la care să te gândești înainte de a lua marea decizie

Traiul în orașele mici versus viața în orașele mari a fost mereu un subiect de dezbatere. Fiecare are avantajele și dezavantajele sale...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: