Acasă SPORT Universitatea Petroşani este campioana judeţului. Şi la seniori şi la juniori!

Universitatea Petroşani este campioana judeţului. Şi la seniori şi la juniori!

_MG_6305Universitatea Petroşani va reprezenta judeţul la barajul de promovare în Liga a III-a. Elevii pregătiţi de Dan Voicu au trecut cu 3-0 de Dacia 2010 Orăştie şi, coroborat cu rezultatele de la Brad (0-0) şi Petrila (0-1), şi-au asigurat fotoliul de lider al celei mai echilibrate ediţii din ultimii ani din campionatul judeţean.

Eroul „studenţilor”? Adrian Soare. Căpitanul petroşenenilor a marcat de două ori şi a pasat decisiv pentru încă un gol. Oaspeţii au rezolvat meciul în doar 60 de secunde, în partea a doua, după ce în prima repriză se părea că nu vor obţine nimic din duelul cu „galben-albaştrii” lui Marius Ştefan.

Sub privirile atente ale lui Ionuţ Stelescu (întors de la Fortuna Brazi pentru a-i fi alături pe bancă succesorului său), petroşenenii au început ca din tun meciul şi se părea că vor rezolva rapid ecuaţia, însă nici Bobină (ratare incredibilă din doar şase metri, 3) şi nici Soare (20) n-au fost în stare să spargă gheaţa. Imediat după aceea, gazdele au ieşit la joc şi până la finalul primului mitan, au dominat cu maximă autoritate. Solomon a ţintit bara din lateral (23), Coca a tras în portar din poziţie ideală (33), iar Noja a trimis peste, după ce scăpase singur pe dreapta (42). Pauza a fost însă exact ceea ce aveau nevoie oaspeţii, pentru că la nici 120 de secunde de la reluare, „studenţii” au punctat de două ori! Soare a reluat din câţiva metri în plasă, mingea respinsă în faţă de Pintescu, după şutul lui Spânoche, pentru ca, aproape imediat, Puian să trimită, cu noroc, din 10 metri o minge venită bine de pe stânga, de la acelaşi Soare (48). Nu se mai joacă nimic 20 de minute, până când Soare face linişte complet, după un cadou venit de la Băeşu (74) şi Pintescu. Scor de neprezentare şi lauri de campioană pentru „studenţi”, care merg la baraj, deşi la un moment dat îşi pierduseră orice speranţă! Examenul de maturitate, cu Ştiinţa Turceni.

Dacia 2010 Orăştie                0 (0)

Pintescu – Borza, Filipescu, Băeşu (77 Pricăjan), Pipili – Coca (cpt.), Duica, Lupşa (83 Hărăştăşan), Solomon – L. Popa (81 Olar), Noja.

Antrenor: Marius Ştefan

Universitatea Petroşani         3 (0)

Kiorean – Asan, Arcuşi, Colţişor, Negrea – Tudorache (90 Grigoraş), Stoi, Puian (90 Danciu), Bobină – Spânoche (66 Medrea), Soare (cpt.) (77 Konicika)

Antrenor: Dan Voicu

Marcator: Soare (47), (74), Puian (48)

Arbitru: Valentin Gavrilă (Crişcior). Asistenţi: Cristian Petrean şi Cosmin Danciu (ambii din Deva)

Stadion: „Dacia”. Spectatori: 200

Rezultatele ultimei etape a Ligii a IV-a Hunedoara:

Inter Petrila – Retezatul Haţeg…….…………..0-2

Aurul Certej – Hercules Lupeni………………..3-0

Victoria Călan – Gloria Geoagiu……………….2-0

Dacia Orăştie – Universitatea Petroşani……0-3

CFR Simeria – Metalul Crişcior……………….1-2

Aurul Brad – Minerul Uricani………………..0-0

Jiul Petroşani – CS Vulcan……………………..0-3

Şoimul Băiţa – Retezatul Râu de Mori………3-0

CS Ghelari – Zarandul Crişcior……………….3-0

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Află topul celor 4 calități care îți garantează succesul în viață

Succesul în viață presupune, pe scurt, să te simți împlinită cu situația pe care o ai, independența financiară fiind unul dintre principalele...

Cadourile devin plictisitoare? Iată 4 idei de cadouri de care soțul tău chiar se va bucura

Adesea, atunci când vine vorba de cadouri, este destul de simplu să alegi cadouri pentru femei, dar opțiunile sunt limitate în ceea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: