Acasă STIRI ARAD UPU Arad se extinde și se dotează cu echipamente, după o investiție...

UPU Arad se extinde și se dotează cu echipamente, după o investiție de 1,5 milioane de euro – bani europeni

Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad va fi extinsă cu 500 de metri pătraţi şi dotată cu echipamente medicale noi, în urma unei finanţări europene de 1,5 milioane de euro obţinute de Consiliul Judeţean.

Preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul SCJU, că proiectul prevede extinderea spaţiului destinat urgenţelor cu 500 de metri pătraţi, ceea ce va permite realizarea unui triaj mai bun al pacienţilor şi scurtarea timpului până când aceştia vor fi investigaţi medical.

Proiectul, care se va derula pe o perioadă de 36 de luni, prevede şi achiziţionarea de echipamente medicale noi, precum un computer tomograf, un ecograf cu aplicaţii cardiologice şi un aparat de radiologie digitală.

Valoarea totală a investiţiilor este de 6.770.408 de lei (T.V.A. inclus), din care 2.316.373 lei sunt pentru construcţii, iar cei mai mulţi bani, respectiv 4.454.035 lei, sunt pentru achiziţia de echipamente medicale. Contribuţia de la bugetul judeţean este de numai 135.408 lei, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului, restul finanţării venind de la Uniunea Europeană.

“Consiliul Judeţean a investit deja în acest spital aproape 30 de milioane de euro, începând cu anul 2010 (de când a fost preluat de administraţia judeţeană – n.r.). Anul trecut, am cumpărat în medie un aparat medical nou şi modern săptămânal, în parteneriat cu Primăria Arad. Facem cele mai mari investiţii din ultimii 40 de ani în sistemul de sănătate publică din judeţ”, a declarat Iustin Cionca.

În fiecare an, la UPU Arad primesc îngrijiri peste 60.000 de pacienţi.

În 18 februarie, conducerea CJ Arad anunţase că investeşte peste 12 milioane de lei, în acest an, în achiziţia de echipamente medicale noi pentru secţii ale SCJU, dar şi în renovări de saloane. 

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pantofii tăi sunt prea strâmți? TOP 6 moduri de a-i lărgi, pe care NU le știai!

Există milioane de perechi de pantofi pe piață. Trebuie doar să îți rezervi timp pentru a fi sigur că pantofii pe care...

România este clasată pe ultimul loc la reciclarea deșeurilor în UE. Din 2020, riscăm amenzi de 200.000 euro pe zi!

    Din 2020, România trebuie să ajungă la o rată de reciclare de minimum 50%. Imposibil, în acest moment, însă Curtea de Justiție...

Vrei să crești un copil inteligent? Investește în jucăriile potrivite!

Tot mai mulți părinți se mândresc cu nivelul de inteligență al copiilor lor și o pun pe seama moștenirii genetice sau a...

TOPul cautarilor globale în Google în 2019 – Cum arată lumea prin filtrul motorului de căutare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expresii, cuvinte si subiecte din anul 2019. Datele au...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: