Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Uvertura ”Sărbătoarea primăverii”, prima lucrare chineză inclusă după 38 de ani în...

Uvertura ”Sărbătoarea primăverii”, prima lucrare chineză inclusă după 38 de ani în programul de concert al filarmonicii arădene

Orchestra simfonică a Filarmonicii de stat din Arad va prezenta, joi, un concert în care este inclusă şi Uvertura ”Sărbătoarea primăverii” a compozitorului chinez Li Guan-chi, fiind prima oară după 38 de ani când în programul de concert al filarmonicii arădene se regăseşte o lucrare a unui compozitor din China.

Introducerea lucrării compozitorului chinez în acest concert este în onoarea simpozionului “Cultură şi civilizaţie chineză. Dialoguri româno-chineze”, aflat la ediţia a IV-a şi organizat în perioada 14-16 noiembrie de către Casa Româno-Chineză, filiala Arad, a anunţat prof.univ.dr Lizica Mihuţ, preşedintele filialei.

Potrivit reprezentanţilor filialei, ediţia din acest an a simpozionului este onorată cu prezenţa de doamnele Zhao Li, consilier cultural, şi respectiv Qi Yue, secretar III al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.

Evenimentul a debutat miercuri 14 noiembrie, la sediul Casei Româno- Chineze din Arad, cu o prezentare a activităţii şi a Bibliotecii acesteia, după care oaspeţii chinezi au vizitat Palatul de Justiţie a Aradului, clădire care a fost recent renovată şi modernizată. În ultima parte a zilei, cele două doamne, însoţite de reprezenţanţii filialei Arad a Casei Româno- Chineze au vizitat Colegiul Naţional ‘Moise Nicoară’din Arad, ai cărui elevi au prezentat mai multe eseuri elaborate de ei: ‘Teme şi motive în folclorul chinez şi român. Abordare comparativă’.

Simpozionul va continua joi, în sala ‘Regele Ferdinand’ a Palatului administrativ al municipiului Arad, cu şedinţa festivă de deschidere, în cadrul căreia va fi lansat şi volumul intitulat ‘Cultura şi Civilizaţia Chineză. Dialoguri culturale româno- chineze’, volum prezentat de prof. Mirela Mureşan.

Programul zilei va continua cu prezentarea a unui număr de 23 de lucrări, dintre care amintim doar câteva titluri: ‘Interferenţe literare româno-chineze / chinezo-române’, de Gheorghe Schwartz; ‘Dualitatea europeană şi cea chineză: Yin şi Yang pot fi un da şi nu?’, autor Ludovic Notaros; ‘O abordare sanogenă în medicina tradiţională chineză’, de dr Liliana Bran; ‘Contribuţii ale antichităţii chineze la dezvoltarea matematicii’, de Doina Cheta; ‘Confucius şi ordinea morală în concepţia lui Ioan Slavici’, de Dumitru Mărcuş; ‘Sigiliile chinezeşti de la Arad. Istoricul cercetărilor’, de Augustin Mureşan; ‘Elemente tradiţionale în cinematografia modernă chineză’, de Alexandru Chiriţă. Toate lucrările prezentate urmează să fie incluse într-un volum bi-lingv, în limbile română şi engleză.

Tot joi, la Secţia de Artă a Complexului Muzeal Arad va fi vernisată Expoziţia de artă vizuală: ‘Hainan, insula tropicală a Chinei’, a cărei prezentare va fi făcută de dr. Constantin Inel, directorul Complexului Muzeal Arad.

În ultima zi a evenimentului, cea de vineri, la sediul Filialei Arad a Casei Româno- Chineze, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ împreună cu poetul şi editorul Ion Matiuţ, vor face o prezentare a Editurii Casei Româno-Chineze şi a proiectelor editoriale ale editurii.

 

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: