Acasă STIRI Vaca de lapte – sursă de profit prin folosirea corectă a tehnologiilor...

Vaca de lapte – sursă de profit prin folosirea corectă a tehnologiilor de creştere.

Este bine cunoscut de-acum faptul că laptele este un aliment complet,necesar şi de neînlocuit pentru toate vârstele,dar în special pentru copii,convalescenţi,pentru cei cu vârstă înaintată.Importanţa nutriţională rezultă din valorile de proteină cuprinse,faptul că este bogat în calciu,vitaminele B2 şi A,dezvoltă capacitatea de rezistenţă la boli prin inducerea imunităţii,inclusiv datorită compoziţiei bogate în aminoacizi esenţiali.

Nu vom insista acum asupra importanţei laptelui în nutriţie, fapt care este îndeobşte cunoscut,ci a obţinerii lui prin creşterea vacilor de lapte, cu respectarea tehnologiilor specifice,tocmai pentru că laptele este atât de important şi producerea lui poate fi o afacere profitabilă.

Vacile de lapte,în condiţii de creştere şi exploatare corecte au o rentabilitate ridicată,valorificând superior şi economic resursele furajere.Transformarea nutrienţilor din materia vegetală în lapte este de 1 :3, cea mai eficientă formă de producere a proteinei animale,substanţă vitală pentru organism.

Piaţa laptelui este extrem de largă şi dinamică,deci sursă de venit şi profit pentru mulţi agricultori.Ca atare,pentru a transforma creşterea vacilor de lapte într-o sursă profitabilă de venituri va trebui să acordăm o atenţie sporită respectării tehnologiilor specifice,pornind chiar de la cunoaşterea factorilor ce influenţează producţia de lapte.

 Pentru a obţine o producţie ridicată de lapte o atenţie deosebită trebuie acordată vacilor gestante,a respectării normelor de înţărcare a vacilor şi a întreţinerii acestora.In acest mod putem pregăti din timp şi corect viitoarea producţie de lapte.

Datorită solicitării organismului vacii în perioada de lactaţie,pentru o bună dezvoltare a viţelului şi pentru crearea de rezerve în organism pentru fătare şi lactaţia următoare,este bine ca vacile să fie înţărcate înainte de fătare.Atragem atenţia asupra necesităţii înţărcării vacilor în mod controlat,evitând stresul ce se poate manifesta în unele cazuri de malnutriţie,când poate apărea înţărcarea naturală prea timpurie..

Durata medie a repaosului mamar este de 60 de zile.Vacile cu producţii mici şi cele care nu sunt hrănite corespunzător,de regulă înţarcă singure.Pentru cele productive,care constituie de fapt nucleul de animale profitabile se va reduce treptat regimul de hrănire cu 1-2 unităţi nutritive(echivalentul a 1-2 kg fân,1 kg concentrate),se vor scoate din alimentaţie suculentele(siloz,sfeclă,borhoturi,etc),se va diminua frecvenţa mulsului şi a adăpării.

Alimentaţia vacilor trebuie să fie echilibrată,cu asigurarea proteinelor şi a sărurilor minerale,în special a calciului şi fosforului,necesar dezvoltării ţesuturilor şi osaturii  la viţel.Dacă  nu se asigură suficient calciu şi fosfor prin hrană,acestea se mobilizează din organisnul vacii, cu consecinţe dramatice asupra rezistenţei oaselor şi a producţiei viitoare de lapte.Carenţele vitaminice pot produce infecţii după fătare,avorturi,retenţii placentare,precum şi viţei morţi sau cu diverse afecţiuni.

Principalul component al raţiei este fânul,de bună calitate.din graminee sau leguminoase.In fază avansată de gestaţie este exclusă folosirea furajelor suculente(siloz,borhot,sfeclă,s.a).

Furajele trebuie să fie sănătoase,nemucegăite sau infestate.

Prezenţa nutreţurilor concentrate este strict necesară în ultima lună de gestaţie.Administrarea a 2-3 kg de furaj combinat este absolut recomandată,raţia mărindu-se cu 0,5 kg la 3 zile,în funcţie de potenţialul de producţie al vacii.

Adăpostirea vacilor aflate în repaos mamar se face la un capăt al grajdului,într-un spaţiu luminos,aerisit,cu o temperatură de 10-18 grade Celsius,cu asigurare de aşternut curat,moale aşezat în strat gros. Se va asigura  o bună ventilaţie a adăpostului,pentru a avea un nivel minim al gazelor toxice,dar cu atenţie la prevenirea curenţilor reci.

Curăţenia şi igiena corporală trebuie întreţinută zilnic,prin ţesălare şi periere  riguroasă.Este recomandat ca în zilele frumoase,sau de câte ori vremea permite,vaca să fie scoasă la mişcare în curte sau padoc,pentru a uşura astfel fătarea şi obţinerea de viţei sănătoşi,viguroşi.La scoaterea la mişcare trebuie evitate bruscările,terenul alunecos,lovirile,în scopul prevenirii avorturilor.

Adăpatul se va face de minim 3 ori pe zi,cu apă curată,lipsită de germeni patogeni,la o temperatură de minimum 11-12 grade Celsius.Existenţa adăpătorilor automate,a celor cu nivel constant  sau prevăzute cu încălzitor simplifică această operaţiune.

Acordând atenţia cuvenită acestor elemente de tehnologie se pot pune cu succes bazele unei producţii de lapte sporite.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: