Acasă AGRICULTURA & AGRIBUSINESS Veterinarul de la “Circă” - o poveste de succes (galerie FOTO)

Veterinarul de la “Circă” – o poveste de succes (galerie FOTO)

Îmi amintesc cu plăcere de timpul în care Expoziţia-Târg „Pinzgau” de la Baia de Criş era loc de întâlnire profesională, nu doar pentru crescătorii din zonă, sau din ţară, ci şi dintr-o bună parte a Europei. Atunci unul din oamenii de suflet ai zonei şi a profesiei de medic veterinar, Emil Stănculescu, ”Doctorul” cum îl numeau oamenii, mi-a povestit o întâmplare cu un tânăr tehnician veterinar. Mai precis era vorba de unul din colaboratorii săi,un tânăr harnic şi priceput pe care l-a îndemnat să facă şcoală înaltă,adică facultatea. M-a impresionat tot ce am aflat şi am hotărât să cercetez ce s-a mai întâmplat cu tânărul nostru. L-am regăsit de curând, la Vaţa de Jos şi este vorba de Vasile Ieneşesc, medicul veterinar  de la Circumscripţia Sanitar Veterinară (CSV),de la care am aflat ce i s-a întâmplat bun în viaţă.

–  Când a început cariera de medic veterinar şi unde ?

–  Am absolvit liceul agricol  la Arad în anul 1976 şi am fost repartizat  în zona Brad,judeţul Hunedoara.Am lucrat 5 ani ca tehnician veterinar la Vaţa de Jos şi am avut norocul să dau  peste un medic deosebit,dr.Emil Stănculescu.Acesta m-a determinat şi ajutat să fac facultatea de medicină veterinară pe care am absolvit-o în 1990 preluînd apoi postul de medic tot la Vaţa de Jos ,la circumscripţia sanitar-veterinară(CSV).

– De ce meseria aceasta şi nu alta?

– Provin dintr-o familie de crescători de animale.Bunicul meu,iubea animalele,având şi îndeletniciri privind tratamentele sanitar veterinare.Aşa am prins drag de această profesie.

– Etapa concesionării(privatizării) a fost una dificilă?Ce a fost diferit faţă de perioada de dinainte în această profesie?

– Nu a fost grea în mod deosebit.După concesionare munca a devenit mai complexă,pe lângă sarcinile profesionale apărând şi acelea de management a circumscripţiei,cu tot ce înseamnă aceasta.A fost mai greu în primul an,dar dragostea faţă de meserie şi mulţumirea proprietăţii dobândite m-au ajutat să depăţesc greutăţile.

– Cum se prezintă acum circumscripţia?

-Este una din cele mai intinse circumscripţii veterinare din judeţ,având 13 sate şi peste 22.000 hectare de teren.Sunt distanţe mari de parcurs,uneori 25-30 km zilnic,multe dintre zone fiind greu accesibile.Mă îngrijesc de sănătatea a 1647 bovine,730ovine,60 caprine şi 800 porcine.Numărul păsărilor trece de 2500.

– Sunteţi zilnic în contact cu crescătorii.Care sunt greutăţile cu care aceştia se confruntă?Dar ale dumneavoastră?

-Tinerii au cam părăsit localitatea,rămânând cei de vârsta a II-a şi a III-a.La acţiunile sanitar veterinare avem un mare volum de muncă pe teren.reuşesc să fac faţă cu tehnicienii mei care sunt pricepuţi şi muncitori. Aş mai avea nevoie de 1-2 tineri pentru meseria aceasta dar nu-i găsesc în această conjunctură.

În ceea ce priveşte crescătorii de animale şi ei au probleme cu valorificarea producţiei,scăderea puterii de cumpărare, creşterea preţurilor la combustibil,îngrăşăminte.În satele de munte ,terenul e greu accesibil,nu se lucrează mecanizat şi e foarte dificil pentru agricultori.

E grea, e uşoară această meserie?

-Nu este deloc uşoară.Dar,satisfacţiile profesionale mă întăresc şi astfel reuşesc să depăşesc greutăţile.Acest lucru il datorez şi înţelegerii familiei care este alături de mine.Soţia Valeria mă ajută zilnic la treburile de birou.Apoi,echipa de tehnicieni cu experienţă îmi este de un real folos.

– Dacă aţi lua-o de la capăt aţi mai alege această profesie?

-Categoric da! Am îndrăgit animalele încă de mic copil şi am şi satisfacţii practicând profesia de medic veterinar aici la circa din Vaţa.Dincolo de profesia în sine,lucrând cu oamenii şi răspunzând la nevoile lor mă bucură când îi pot ajuta,material, prin tratamente de specialitate sau atunci când pot să le dau un sfat bun.

-Care sunt gândurile, planurile de viitor?

În urma căsătoriei nostre s-au născut doi copii: un băiat şi o fată.Sunt deosebit de bucuros că băiatul îmi urmează profesia,fiind student în anul IV la facultatea de Medicină Veterinară de la Timişoara, pe care am absolvit-o şi eu cu ani în urmă.

Sper ca după absolvire fiul meu să vină alături de mine,să pot dezvolta activitatea,construind o clinică veterinară pentu tratarea animalelor din această zonă. Nădăjduiesc ca la întâlnirea nostră viitoare să aflaţi şi să vedeţi noutăţi despre toate acestea.

– Ce sfaturi le-aţi da tinerilor de azi?

-Să treacă peste primele gânduri, care de multe ori duc la ideea îmbogăţirii rapide, aparent uşoare. Dacă se poate fără multă muncă şi răspundere şi intr-un timp cât mai scurt.Să se gândească la muncă cu seriozitate şi profesionalism, apoi sigur şi rezultatele vor veni. Odată cu succesul vor veni şi banii,poate mai repede decât au apărut în viaţa mea,după cei 40 de ani de muncă.

 

 

Comentarii

comentarii

4 COMENTARII

  1. Domnule doctor indraznesc a va cere un sfat cu un caz la o vitica in virsta de un an si doua luni am scoso la pasunat pe izlaz si dupa doua zile a inceput sa mearga teapana de picioarele din fata i-sa facut tratament 6 zile dupa care mi-a zis sa o dau la pascut dupa doua zile de mers la pascut picioarele din fata i s-au strimbat de la glezna . Face tratament de 4 zile si nu se ridica decat in genuchi. Va rog sa ma ajutati cu un sfat ce ar putea avea ,ca doctoru din sat a zis ca na intampinat asa ceva, nu ma indur de ea sa o duc la taiat ,vreau sa o salvez daca se poate.

  2. Felicitari pentru succesul tau, keep going. La Vata ai inceput aceasta frumoasa profesie, dupa ce ai graduat la Arad. Facultatea de Medicina Veterinara Timisoara, te-a facut sa devii in Medic Veterinar de succes. Pe acelasi om pe care tu il respecti, il respect si eu este Dr. Emil Stanculescu. Este un om deosebit care isi iubeste meseria. Va doresc sanatate multa si succese pe mai departe.

  3. Felicitari domnule doctor , o poveste poate fi doar titlul , realitatea este a celor peste 20 de ani care au trecut peste voi . Mult succes pe mai departe . Dr. Bortas

  4. Foarte frumos, munca isi spune cuvantul! Mi-a placut sfatul indreptat catre tineri al veterinarului. Intr-adevar astazi ne alegem meseria in functie de care aduce mai multi bani…ceea ce este total gresit. Vrem succesul si banii din scoala daca se poate…de asta tot mai multi tineri apuca niste cai total gresite!

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 soluții de finanțare pentru perioada de criză

Perioadele de criză au pus tot timpul presiune pe oameni, diminuându-le acestora veniturilor și senzația de siguranță. În astfel de situații, multe...

Idei de cadouri pentru copiii neastâmpărați – Descoperă cum pot fi educați cei mici cu ajutorul jocurilor

Starea de urgență din România i-a ajutat pe mulți dintre părinți să descopere adevărata personalitate a copiilor, întrucât nu mai au niciun...

DETARTRAJUL – Află 5 lucruri pe care trebuie să le știi despre această procedură

Deși detartrajul ar trebui să facă parte din igiena și îngrijirea regulată a danturii, nu mulți oameni fac acest lucru atât de...

De ce obsesia pentru cărțile de self-help te poate împiedica să te dezvolți? Specialiștii spun că și tu faci această greșeală

Dacă ar exista o pastilă care să îți maximizeze puterea creierului, ai lua-o? Pentru unul din patru studenți de la Universitatea Oxford,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: