Acasă NAȚIONAL Vizită inopinată a ministrului Transporturilor pe lotul 2 al Autostrăzii Timișoara –...

Vizită inopinată a ministrului Transporturilor pe lotul 2 al Autostrăzii Timișoara – Lugoj, pregătită de inaugurare

Ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu, a efectuat astăzi o vizită inopinată pe șantierul Lotului 2 al autostrăzii Timișoara-Lugoj, lot unde lucrările au fost finalizate cu mai bine de șase luni înaintea termenului stabilit prin contractul de execuție. 

Ministrul Costescu a făcut o plimbare pe porțiunea de autostradă dintre Izvin și Șanovița, unde muncitorii au turnat și ultimul strat de asfalt, lucrările în derulare acum fiind numai cele de marcare. Lotul 2 al autostrăzii Timișoara Lugoj va fi deschis circulației – cel mai probabil – în această lună, cu mai bine de jumătate de an înaintea termenului de finalizare stabilit prin contractul de execuție. Odată cu finalizarea acestui lot de autostradă, timișorenii vor putea circula în condiții adecvate până în capitalele occidentale.

„Acest lot de autostradă, așa cum arată acum, este recepționabil. Din mașină arată bine”, a fost prima concluzie a ministrului după plimbarea efectuată. Totuși, el s-a ferit să dea ca certă deschiderea acestui lot până de Crăciun.

„In afară de lucrările care nu țin de siguranța circulației, cele pentru refugii, totul ar putea fi finalizat odată cu marcajul, din câte mi-au spus constructorii, care mai trebuie facut pe circa 30 de km, pe ambele sensuri. Din păacate asta nu e sub controlul nostru și nici al dânșilor, ci ține de conditiile meteo, de umiditate cât mai mică și temperatura peste 4 grade. De cum va apărea soarele, avem un termen undeva la 7 zile, eu aș zice 10 zile, cu rezervă. Am putea atunci semna recepția pentru zona de rulare, făra spațiile organizate în lateralul autostrăzii”, a declarat ministrul Dan Costescu.

Lotul 2 al Autostrăzii Timișoara-Lugoj a fost costruit de către Asocierea TIRRENA SCAVI S.P.A., iar lucrările au început în ianuarie 2014, având ca termen de finalizare luna iulie 2016. Pe acest tronson sunt 9  poduri, 12 pasaje, un nod rutier la Topolovățu Mare, 2 spații de servicii și 2 parcări de scurta durată. Lotul este parte a Autostrăzii Timișoara – Lugoj, care are o lungime totală de 35 km, primul tronson fiind dat în folosință în anul 2012.

Costul lucrarilor la tronsonul 2 al Autostrazii Timisoara – Lugoj a fost de  423.356.307,32 lei (fara TVA), din care 85% din Fondul de Coeziune (POS-T), iar 15% de la bugetul de stat. Perioada de garantie oferita de constructorul italian este de 4 ani.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: