Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Zilele Sfântului Siluan Athonitul sărbătorite la Timișoara

Zilele Sfântului Siluan Athonitul sărbătorite la Timișoara

Ca în fiecare an la sfârsit de septembrie, Asociatia Culturala Kratima Timisoara, impreuna cu Mitropolia Banatului, organizeaza în perioada 20-26 septembrie “Zilele Sfântului Siluan Athonitul”. 
Editia din acest an, cea de-a patra, se va desfasura sub auspiciile temei “Între libertate si voia lui Dumnezeu” si este foarte generoasa,  cuprinzând atât obisnuitele conferinte, cât si actiuni dedicate familiei, sau copiilor. Invitatii acestei editii sunt George Crasnean, redactor la “Lumea Monahilor”, 
Parintele Vasile Gavrila, foarte cunoscut sub numele de “Duhovnicul de la Miezul Noptii”, datorita emisiunii difuzate multa vreme pe TVR 2  si Parintele Ierom. Melchisedec, staretul Manastirii Lupsa.

În cadrul Zilelor Sfântului Siluan, Arhiepiscopia Ortodoxa a Timisoarei si Asociatia Culturala Kratima organizeaza, saptamâna viitoare, doua expozitii:
  • o expozitie cuprinzand ilustrate de carte duhovniceasca pentru copii  realizate de pictorul Andrei Rosetti  – joi 20 septembrie la ora 17, a Sala Buratino (de la Bastion) a Teatrului Merlin. Vernisajul îi va avea ca invitati pe actorul Benone Viziteu si pe Asist. Laura Moldovan, Fac. de Arte ;
  • expozitia de fotografie “Între Pamânt si Cer”, cuprinzând imagini de la Muntele Athos, imortalizate pe pelicula de George Crasnean, cunoscut mai ales datorita fotografiilor si articolelor  publicate în Revista “Lumea Monahilor”. Am imaginat vernisajul acesta ca pe o “poveste cu povesti”,  rostita de însusi autorul fotografiilor si “punctata” cu câteva bijuterii psaltice de corala “Aletheia”.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Află topul celor 4 calități care îți garantează succesul în viață

Succesul în viață presupune, pe scurt, să te simți împlinită cu situația pe care o ai, independența financiară fiind unul dintre principalele...

Cadourile devin plictisitoare? Iată 4 idei de cadouri de care soțul tău chiar se va bucura

Adesea, atunci când vine vorba de cadouri, este destul de simplu să alegi cadouri pentru femei, dar opțiunile sunt limitate în ceea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: